Sincronizarea mamă – nou-născut

Prima provocare a oricărei noi mame este să-și dea seama cum să reacționeze la stările în schimbare ale bebelușului. Pe lângă schimbarea scutecelor, îmbrăcarea, scăldatul, hrănirea, procesul de sincronizare cu ritmul unui bebeluș – nu doar fizic, ci psihologic, în armonie – este important pentru crearea unei baze psihologice puternice. Psihologii au dat acestui proces numeroase nume: îngrijire receptivă, acordare și co-regulare. Vorbim de fapt de o sincronizare a interacțiunii coordonate între mamă și sugar. La început, relația este biologică: sarcina produce creșteri ale oxitocinei la mamă, ceea ce o pregătește să se îngrijească de copilul ei (părinții nonbiologici generează oxitocină prin interacțiuni). La rândul său, pe măsură ce bebelușul este atins sau are contact piele-pe-piele sau este alăptat, se calmează, ceasul biologic i se se organizează. Îngrijirea plină de iubire și caldă în primele săptămâni și luni de viață poate chiar activa sau dezactiva genele care reglează stresul unui copil. Mama ajută la reglarea bătăilor inimii bebelușului prin interacțiuni iubitoare, sincronizate. Acest lucru este interiorizat de bebeluș ca un „sentiment emoțional de siguranță care îl însoțește pe tot parcursul vieții”.

Cronometrarea rapidă este, de asemenea, esențială pentru calmarea unui copil aflat în dificultate. Cercetătorii arată că bebelușii ale căror mame răspund constant la strigătele lor de ajutor, plâng mai rar și pentru perioade mai scurte de timp până la sfârșitul primului an. Un bebeluș are în primul rând nevoie de o mama iubitoare care să-i ofere ceea ce are el nevoie, în condițiile sale, pentru a conecta sistemele biologice majore care creează o bază pentru bunăstarea psihologică și cognitivă ulterioară. Un copil nu vine pe lume să ne supere pe noi, nu vine să fie cuminte. Aud asta des de la proaspetele mane: copilul e cuminte, dar plânge. Dacă plânge inseamnă că nu e cuminte? Ce înseamnă să fie cuminte? Înseamnă că eu vreau ca sugarul meu să fie cum vreau eu astfel încât să îmi fie mie bine. În aceste condiții sunt firești manifestările de îngrijorare. Prin îngrijorare, mama își mobilizează energia și își actualizează experiențele cu scopul de a face față tuturor formelor de viitor imaginate.