Ultimii ani din viața mea i-aș descrie în 3 cuvinte: copleșitor, provocator, recunoștință – mulțumesc pentru că am înțeles cum să fiu eu.
Au pornit de la o criză de identitate – crize care sunt extrem de necesare pentru că ne ajută să renunțăm la identitățile vechi preluate din copilărie – convingeri limitative, blocaje, mecanisme de apărare – și să începem să NE VEDEM PE NOI așa cum suntem și să construim sisteme de referință sănătoase, să fim conștienți de noi, să urmăm valori sănătoase.
La ce ne referim când vorbim de iubirea de sine? Ce înseamnă să ne iubim pe noi? Și cum facem asta? Cum ajungem să fim ghidați de sentimente reale de demnitate, cum ajungem să ne iubim chiar și atunci când parem neiubibili?
De-a lungul timpului am înțeles că nu este mai bine “acolo” decât “aici” și că nu vei fi mai mult din tine când ajungi într-un anumit loc și nu te vei iubi mai mult când ajungi într-un anumit loc. Dar cel mai ușor te iubești atunci când ești tu însuți.
Dacă ne mințim pe noi despre cine suntem este foarte dificil să iubim o minciună. Și știm când mințim. Așadar, dacă vrei să simți acea intimitate cu tine, acea legătură cu tine, să ai acea relație implinitoare cu tine, trebuie să fii tu însuți mai întâi.
Și, atunci, ne întrebăm: Cum suntem noi înșine? Cum putem afla cum este să fim cu adevărat noi?
Când vi se pune întrebarea: Știți cine sunteți? Știi cine ești? Te afli în acel spațiu de a fi tu însuți?
Unul dintre indicatorii de a fi tu însuți este că nu există nicio restricție cu privire la modul în care apari în exterior. Pur și simplu este important SĂ FII și să spui adevărul pentru tine și pentru ceilalți despre cine ești, fară a așteptă feedback-ul exterior.
Exemplu foarte relevant: Dacă cuiva nu-i plac piersicile, noi nu dăm vina pe piersici. Nici măcar nu acuzăm persoana că nu-i place piersica. Acceptăm doar că unora nu le plac piersicile.
Nu contează cât de suculentă este piersica. Nu contează cât de frumoasă este piersica. Nu contează cât de grăsuța este. Nu contează cât de coaptă este. Persoanei respective nu îi plac piersicile. Nu există niciun lucru pe care piersica să-l poată face pentru că persoana respectivă să o placă.
Și piersica nu este supărată pentru că altcuiva nu-i place că ea este piersică. Piersica nu încearcă să devină un măr, că să fie plăcută de mai mulți. Piersica este doar ceea ce este. Ea doar apare și spune: „Sunt o piersică. Și dacă cineva nu mă place, voi fi în continuare cea mai bună piersică care pot fi. ”
Prin umare suntem expresia noastră deplină așa cum este piersica?
Și ne plimbam prin lume spunând „Sunt o piersică” și nu ne simțim atacați/jigniți/răniți dacă cineva nu ne acordă atenție sau dacă cineva nu ne angajează, cineva nu vrea să ne întâlnească sau nu se căsătorește cu noi sau nu vrea să fie în spațiul nostru?
Atunci când luăm decizia de a fi sinele nostru autentic și deplin, atunci vom ajunge să ne iubim și înțelegem la un nivel mult mai profund.
Intimitatea ta cu tine, dragostea pentru tine va crește în tine zi de zi, pas cu pas.
Deci, mai întâi, piersica trebuie să se cunoască pe sine și să înțeleagă ce înseamnă a fi piersică. Și trebuie să se uite la sine și să spună: „Încerc să fiu un măr? Am încercat să fiu un măr? ”
Câți dintre noi suntem piersici care încearcă să fie mere? Pentru că merele sunt mai bune, uită-te doar peste tot. Oamenilor le plac mai mult merele. Sunt mai frecvente. Sunt folosite în mai multe metafore. Sunt folosite în mai multe texte.
PARE că este mai bun, mai versatil, așa că voi încerca să fiu un măr.
Câți dintre noi nu facem asta? Cel mai bun prieten al tău este un măr și te gândești: „Ah, asta trebuie să fiu”. Sau persoana pe care o admiri este un măr sau mama ta a crezut că ar fi trebuit să fii un măr, așa că încerci să fii cel mai bun măr.
Dar dacă eu sunt piersică, nu voi fi niciodată un măr bun. Și apoi mă voi învinovăți că nu sunt un măr bun.
O să-mi petrec viața dezamăgită că nu sunt un măr bun, dar pierd șansă de a fi o piersică spectaculoasă.
Partea a doua în curând.
