Sunt foarte multe studii care certifică faptul că educația începe în uterul mamei. În special, emoțiile mamei în timpul sarcinii impacteaza sănătatea și dezvoltarea emoțională a viitorului copil.
Din experiență acumulată în ultimii ani în lucrul cu mamele pe care le ajut prin consiliere în alăptare sau coaching am observat că apar următoarele situații:
Cea în care ambii parteneri și-au dorit un copil, s-au informat legat de naștere și alăptare și situația în care, pe viitoarea mamă sarcina a luat-o prin surprindere, nu s-a simțit pregătită. În acest caz apar stări emoționale de panică, anxietate care nu sunt ușor de gestionat.
În fiecare caz bebelușul apare în viața lor, are un impact major și cred că este de datoria noastră să ne asigurăm că acești minunați pui de oameni ajung să fie fericiți, să se bucure de viață, să aibă sentimentul profund de echilibru, iubire, acceptare, să aibă relațîi implinitoare, să-și descopere darurile unice și să bucure oamenii cu ele, să fie independenți financiar și să aibă un atașament sigur/securizant.
CRED cu tărie că alăptarea este primul pas spre echilibrul și siguranță internă a bebelușului și reprezintă baza relațiiei care se construiește între el și mama lui.
Jean Liedloff în cartea “Conceptul Continuum” spune așa: Nou Născutul trăiește în eternul “Acum”. Bebelușul în brațe se află într-o stare de fericire binecuvântată; bebelușul care nu e în brațe se află într-o stare de dorință, de tânjire în pustiul unui univers gol. Așteptările lui sunt amestecate cu actualitatea, iar așteptările lui înnăscute, ancestrale sunt acoperite(nu schimbate sau înlocuite) de către acelea bazate pe propria lui experiență. Măsură în care aceste 2 seturi de așteptări diferă determină distanta care îl vă separa de potențialul lui înnăscut pentru fericire.”
Toți bebelușîi sunt BUNI, dar ei pot ști asta doar prin oglindire, prin felul în care sunt tratați.
Așadar ce trebuie să simță bebelușul în mod natural, neîngrădit, necondiționat și neîntrerupt este starea de bine, de armonie, de siguranță “ ÎN BRAȚE”.
Primul pas natural dar și prima provocare este Alăptarea.
Statistic, în România, rata alăptării exclusive este abia aproape de pragul de 30% în primele 6 luni de viață.
Informațîi contradictorii, atât în media, social media, cât și în spitale, anxietatile adunate în timpul sarcinii, nașterea medicalizata, lipsa protocoalelor întraspitalicesti în beneficiul diadei mama-bebeluș, despărțirea nou născutului de mama lui imediat după naștere fac că alăptarea să devină de multe ori un proces extrem de dificil și de solicitant din punct de vedere fizic și emoțional atât pentru mama cât și pentru bebeluș.Iar de multe ori frustarile provocate de nereușită sunt completate de un sentiment acut de vinovăție și neputință.
În mod firesc alăptarea este un proces aproape magic, pe parcurs provocator, este o relație de iubire necondiționată între mamă și bebelușul ei. Prin urmare nu trebuie să doară niciodată. Alăptarea nu înseamnă nici pe departe doar hrană pentru bebeluș ci satisface mai ales nevoia de afecțiune, confort, siguranță, atașament sănătos.
Alăptarea este de fapt primul instrument pe care îl avem la dispoziție pentru a crea premisele unu atașament securizant pentru copil și viitorul adult. De altfel s-a demonstrat științific faptul că prin alăptare se eliberează hormonul dragostei, oxitocină, ceea ce augmentează semnificativ intensitatea și calitatea interacțiunii directe între mamă și bebeluș.
Este foarte important să înțelegem puterea uriașa a mamelor de a crea adulți echilibrați emoțional. Se întâmplă încă din timpul sarcinii, când memoria bebelușilor este activă din trimestrul III de sarcină și după naștere.
Noi, mamele avem puterea astăzi de a schimba mentalități, de a crea o societate de adulți siguri pe ei, încrezători,cu gândire critică și stimă de sine ridicată.
Cum putem construi această experiență dacă sistemul actual nu sprijină nașterea, când mamele sunt certate chiar în maternități că nu fac bine, când li se transmite frecvent că nu sunt suficiente deși în interior ele simt în mod natural responsabilitatea hrănirii puiului lor și se simt vinovate când nu reușesc să o facă?
Răspunsul meu este simplu: noi ne putem ajuta. Puterea este în noi. Femeia și mama reprezintă împreună un adevărat miracol. Sunt multe canale de informațîi reale legate de alăptare și naștere blândă, doule și consultanți, femei că noi care și-au găsit darul și menirea în a ajuta alte mame.
Și suntem puternice în primul rand pentru că ne acceptăm fară rezerve pe de-a întregul și continuăm fiecare procesul de vindecare sau transformare personală.
Instinctul matern, atâta timp cât nu este alterat de frici sau necunoscute ne vă spune mereu să ne luăm puiul în brațe și să-l punem la sân.
Maternitatea este o oportunitatea uimitoare de a crește personal, de a ne descoperi părti atât de frumoase la noi.
Alăptarea puiului de om și starea de “in brate” sunt daruri pe viață. Atunci când nevoile bebelușului sunt împlinite apare o stare euforică de siguranță și liniște internă, constantă care aliniată cu o educație sănătoasă (vezi attachment parenting) vă rămâne inuntrul copilului, al adolescentului și al viitorului adult și îi vă transmite că orice vă apare în viață lui el se va descurca și va fi bine.
Este acel “bine” pe care o data pierdut, îl căutam cu toții în fiecare zi. Toată viață. Când îl găsim am aflat de fapt, poate, o parte din sensul vieții: să dăruim iubire. Nouă și celor din jurul nostru.
